Răsturnare de situație! Ce vedetă era de fapt vizată de atacul cu bolovanul. Mirela Vaida a fost doar o victimă colaterală!

Publicat: 23 mart. 2021, 09:11 Autor: Dora Bazavan Vedete

După incidentul de vineri, 19 martie, din platoul show-ului Acces Direct, de la Antena 1, când o femeie a intrat dezbrăcată și a aruncat înspre Mirela Vaida cu un bolovan, prezentatoarea tv este încă în stare de șoc și încearcă să depășească momentul.

Colegii și familia îi sunt alături și o susțin în aceste zile grele pentru ea. Vedeta a apărut azi la Acces Direct și, plângând, le-a mărturisit telespectatorilor că are insomnii, iar întoarcerea în platoul emisiunii, în locul în care a avut loc atacul asupra ei, o neliniștește! De asemenea, Mirela Vaida, a spus în direct, la un moment dat, faptul că cea vizată de atacatoare era, de fapt, Simona Gherghe, fosta prezentatoare de la Acces Direct, care a și postat, imediat după incidentul de vineri după amiază, un mesaj de susținere pe InstaStory pentru Mirela Vaida.

„Mirela, știu că treci prin momente cumplite. Sper doar ca puii tăi să nu fi văzut scena de ieri. Inima sus! O să fie bine! Suntem alături de voi. Iar celor care cred că ce s-a întâmplat ieri, în direct, este un fake le spun doar că breșe în securitate s-au văzut și la case mai mari, în cazul președinților. Nu te pui cu mintea unui om bolnav.

E groaznică scena și da, nu e deloc normală situația, dar nu credeți în scenarii. Știu bine locul, știu și oamenii de acolo și a fost o eroare de securitate. Și, mai cred că cei de acolo vor fi mai în siguranță de acum încolo. Iar puterea unui gând bun ajută întodeauna”, a scris Simona Gherghe într-un InstaStory.

Mirela Vaida  a spus în cadrul emisiunii Acces Direct de azi că atacatoarea ar fi căutat-o, de fapt, pe fosta prezentatoare a emisiunii, Simona Gherghe.

“Sper că cei care m-a sunat și care mi-au scris și nu le-am răspuns, să înțeleagă situația în care m-am aflat! Recunosc că am insomnii și întoarcerea în acest loc, mă neliniștește! Problema e că femeia aceasta, dacă e bolnavă psihic, este clar că nu va răspunde penal. Dacă această femeie a fost externată de la Obregia săptămâna trecută cu diagnosticul retard mintal, de ce este în libertate?”, a spus azi prezentatoarea emisiunii, printre lacrimi.

”Iată că un eveniment pe care nu l-am putut anticipa ne face ca azi să gândim totul altfel. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă că sunt aici, lângă dvs, și că am ajuns vineri acasă, lângă copiii mei. Nu vreau să conving pe nimeni de nimic, mulți oameni cred că ce mi s-a întamplat mie e o făcătură. Nu pot să cred că oamenii spun că eu și echipa noastră am luat o femeie, bolnavă cu acte, ăsta e adevărul, și am pus-o să se dezbrace și să facă așa ceva. Mi se pare că nu mai e pic de empatie, că s-a dezvoltat religia urii și că noi, persoanele publice, am ajuns ținta lor. Vreau să vă spun că, înainte de a fi o persoană publică, sunt un om obișnuit. Am și eu familie și este păcat să confundați prezentatorul cu emisiunea sau anumite subiecte care nu vă plac. Noi suntem doar cei care vă prezintă subiecte aduse de alții în redacție. Nu suntem Dumnezei, suntem oameni ca voi, dar ne înjurați și ne doriți moartea copiilor noștri. E dorința dvs, faceti ce vreți în mediul online, dar când sunt atacată și viața copiilor mei e în pericol, nu pot să tac, trebuie să mă apăr. Am 3 copii de crescut”, si-a inceput Mirela Vaida discursul de azi.

„Cine suntem noi să ne judecăm, să ne omorâm pe stradă, să nu mai avem pic de empatie? Am milă de această femeie, e bolnavă, dar daca intră peste voi și vă treziți cu ceva în cap? Tot făcătură este? Nici atunci nu credeți că sunt astfel de oameni printre noi? De ce ea, un pericol social, e în libertate? Ea și mulți oameni.Platoul nostru are ieșire în acea parcare, sunt 5 metri. Femeia aceea nu cred că putea, singură, să știe că noi, angajații, avem o intrare a noastră, separată de cea oficială. De unde a știut ea să vină atunci acolo, fix la ora în care începeam. Dacă cineva a trimis-o aici, la pont?”, a continuat vedeta, care abia azi a depus plângere la Poliție, pentru că vineri nu a vrut să își strice planurile de weekend pe care le avea cu copiii ei, cărora le-a promis un sfârșit de săptămână la munte, acolo unde cei trei au învățat să schieze.

 

 

 

Publicat: 23 mart. 2021, 09:11 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×